" O carisma – a scris don Giussani – se poate defini ca un dar al Spiritului, dat unei persoane într-un anumit context istoric determinat, pentru ca acel individ sa dea început unei experiente de credinta care sa poata rezulta utila în vreun fel vietii Bisericii. Subliniez caracterul existential al carismei: acesta face mai convingator, mai persuasiv, mai "abordabil" mesajul crestin propriu traditiei apostolice. O carisma este un terminal ultim al Încarnarii, adica o modalitate particulara prin care Faptul lui Isus Cristos om-Dumnezeu ajunge la mine si, prin intermediul persoanei mele poate sa ajunga la altii." Esenta carismei data Comunione e Liberazione poate fi indicata de trei factori:
înainte de toate anuntul ca Dumnezeu a devenit om (uimirea, rationalitatea si entuziasmul acestui fapt): <<Cuvântul s-a facut trup si locuieste între noi>>
în al doilea rând afirmatia ca acest om - Isus din Nazaret, mort si înviat - este un eveniment prezent într-un "semn" de "comuniune", adica de unitate a poporului condus ca si garantie, de o persoana vie, în ultima instanta de Episcopul Romei.
al treilea factor: doar în Dumnezeu facut om, adica doar în prezenta Sa si, deci, doar printr-o forma experimentabila în oarecare forma a prezentei Sale (deci, în ultima instanta doar în cadrul vietii Bisericii), omul poate fi un om mai adevarat si umanitatea poate fi cu adevarat mai umana. Scrie Sf. Grigorie de Nazians: <<Daca nu as fi al Tau, Cristoase al meu, m-as simti creatura sfârsita>>. Din prezenta Sa izvorasc deci cu siguranta moralitatea si pasiunea pentru salvarea omului (misiunea).
<<Înca din prima ora de scoala la Liceul "Berchet" din Milano - aminteste don Giussani - am încercat sa arat tinerilor ce anume ma punea în miscare: nu vointa de a-i convinge ca aveam dreptate, ci dorinta de a le arata rationalitatea credintei; adica faptul ca adeziunea libertatii lor la anuntul crestin era ceruta în virtutea corespondentei pe care au descoperit-o, între ceea ce ziceam si exigentele propri inimii lor atât de implicate în definirea rationalitatii. Doar aceasta dinamica de recunoastere îl face pe oricare dintre cei ce adera la miscarea noastra, sa devina creativ si protagonist, si nu doar o persoana care repeta formule si discursuri. Ca atare carisma da nastere unui fapt social nu ca proiect, ci ca miscare de persoane schimbate de o întâlnire, care încearca sa faca mai umana lumea, mediul si circumstantele pe care le întâlnesc. Memoria lui Cristos traita tinde în mod inevitabil sa genereze o prezenta în societate, dincolo de orice rezultat programat.>>
