AUDIENŢĂ PENTRU PARTICIPANŢII LA PELERINAJUL PROPUS DE  FRATERNITATEA COMUNIONE E LIBERAZIONE

Roma, 24.03.2007.   Astăzi la orele 12.00, în Piaţa Sf. Petru, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea i-a întâlnit pe cei peste 80.000 de participanţi la Pelerinajul  organizat de Fraternitatea Comunione e Liberazione cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări a recunoaşterii pontificale a Fraternităţii, şi le-a adresat discursul pe care îl redăm mai jos:

 

Dragi fraţi şi surori, este pentru mine o mare plăcere să vă primesc astăzi, în această piaţă Sf. Petru, cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări a recunoaşterii pontificale a Fraternităţii Comunione e Liberazione. Fiecăruia dintre voi îi adresez salutul meu cordial, în mod deosebit, Episcopilor, preoţilor şi responsabililor prezenţi. Îl salut în special pe Don Julian Carron, Preşedintele Fraternităţii voastre, şi îi mulţumesc pentru frumoasele şi profundele cuvinte pe care mi le-a adresat în numele vostru, al tuturor.

Primul meu gând se îndreaptă către fondatorul vostru, Mons. Luigi Giussani, de care mă leagă multe amintiri şi care îmi devenise un adevărat prieten. Ultima întâlnire, aşa cum a amintit Mons. Carron, a avut loc în Domul din Milano, acum doi ani, în februarie, când iubitul Ioan Paul al II-lea m-a trimis să-i celebrez funeraliile solemne. Prin el, Spiritul Sfânt a inspirat în Biserică o Mişcare, a voastră, pentru a da mărturie despre frumuseţea de a fi creştini într-o epocă în care se răspândea ideea că creştinismul este ceva greu de trăit, ceva oprimant.  

Don Giussani s-a angajat atunci să trezească din nou în tineri iubirea pentru Cristos, “Calea, Adevărul şi Viaţa”, repetând că numai El este calea spre împlinirea celor mai profunde dorinţe ale inimii omului, şi că Cristos nu ne mântuieşte în detrimentul umanităţii noastre, ci prin intermediul acesteia. Aşa cum am atras atenţia în predica de la înmormântarea sa, acest preot curajos, crescut într-o casă săracă în pâine, dar bogată în muzică – aşa cum îi plăcea lui însuşi să spună – încă de la început a fost mişcat, ba mai mult, rănit, de dorinţa de frumuseţe, dar nu de o frumuseţe oarecare. Căuta Frumuseţea însăşi, Frumuseţea fără sfârşit, pe care a găsit-o în Cristos. Cum să nu amintesc de multele întâlniri şi contacte ale lui don Giussani cu veneratul meu predecesor Ioan Paul al II-lea? La o sărbătoare dragă vouă, Papa a dorit încă o dată să insiste asupra faptului că intuiţia pedagogică originală a Mişcării Comunione e Liberazione se află în propunerea fascinantă şi în sintonie cu cultura contemporană a evenimentului creştin, perceput ca izvor de noi valori, capabil să orienteze întreaga existenţă.

Evenimentul care a schimbat viaţa Fondatorului, a “rănit-o” şi pe cea a foarte numeroşilor săi fii spirituali, şi a făcut loc multiplelor experienţe religioase şi ecleziale care compun istoria marii şi închegatei voastre Familii spirituale. Comunione e Liberazione este o experienţă comunitară de credinţă, născută în Biserică nu dintr-o voinţă organizatorică a Ierarhiei, ci o mişcare ce îşi are originea într-o întâlnire reînnoită cu Cristos şi astfel, putem spune, născută dintr-o pornire care derivă în ultimă instanţă de la Spiritul Sfânt. Şi astăzi, ea se oferă ca o posibilitate de a trăi în profunzime şi în mod actual credinţa creştină, pe de o parte în fidelitate totală şi în comuniune cu Succesorul lui Petru şi cu Păstorii care asigură conducerea Bisericii, iar pe de altă parte, cu o spontaneitate şi o libertate care permit  noi şi profetice realizări apostolice şi misionare.

Dragi prieteni, Mişcarea voastră se înscrie astfel în acea largă înflorire de asociaţii, mişcări şi noi realităţi ecleziale providenţial inspirate de Spiritul Sfânt în Biserică după Conciliul Vatican II. Orice dar al Spiritului se află în mod necesar şi de la origini în serviciul edificării Trupului lui Cristos, oferind o mărturie despre imensa iubire a lui Dumnezeu pentru viaţa oricărui om. Realitatea Mişcărilor ecleziale este, de aceea, semnul rodniciei Spiritului Domnului, pentru ca să se manifeste victoria lui Cristos înviat în lume şi să se împlinească mandatul misionar încredinţat întregii Biserici. În mesajul pentru Congresul mondial al Mişcărilor ecleziale, din 27 mai 1998, Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a repetat că, în Biserică, nu există contrast sau contradicţie între dimensiunea instituţională şi dimensiunea carismatică, pentru care Mişcările sunt o expresie semnificativă, deoarece amândouă sunt esenţiale în constituirea divină a Poporului lui Dumnezeu.

În Biserică, şi instituţiile esenţiale sunt carismatice şi, pe de altă parte, carismele trebuie, într-un fel sau altul, să se instituţionalizeze pentru a avea coerenţă şi continuitate. Astfel, ambele dimensiuni, care îşi au originea în acelaşi Spirit Sfânt pentru acelaşi Trup al lui Cristos, concurează împreună pentru a prezenta misterul şi opera mântuitoare a lui Cristos în lume. Aceasta explică  atenţia cu care Papa şi Păstorii se uită la bogăţia darurilor carismatice în epoca contemporană. În acest sens, în timpul unei întâlniri recente cu clerul şi cu parohii din Roma, reamintind invitaţia Sfântului Paul, adresată în Prima Epistolă către Tesaloniceni, aceea de a nu stinge carismele, am afirmat că dacă Domnul ne oferă noi haruri, noi trebuie să-i fim recunoscători, chiar dacă sunt incomode. În acelaşi timp, pentru că Biserica este una, dacă Mişcările sunt cu adevărat daruri ale Spiritului Sfânt, trebuie fireşte să se înscrie în Comunitatea eclezială şi să o slujească aşa încât, în dialogul plin de răbdare cu Păstorii, ele să poată constitui elemente edificatoare pentru Biserica de astăzi şi de mâine.

Dragi fraţi şi surori, regretatul Ioan Paul al II-lea, într-o altă conjunctură, pentru voi foarte semnificativă, v-a încredinţat această datorie: „Mergeţi în toată lumea şi duceţi adevărul, frumuseţea şi pacea care se întâlnesc în Cristos Răscumpărătorul”. Don Giussani a făcut din aceste cuvinte programul întregii Mişcări, iar pentru Comunione e Liberazione a fost începutul unei stagiuni misionare care v-a purtat în optzeci de ţări. Astăzi, eu vă invit să continuaţi acest drum, cu o credinţă profundă, personalizată şi solid înrădăcinată în Trupul viu al lui Cristos, adică Biserica, garant al contemporaneităţii lui Isus cu noi. Să încheiem această întâlnire a noastră îndreptându-ne gândul spre Fecioară, prin recitarea rugăciunii Angelus. Faţă de Ea, don Giussani nutrea o mare devoţiune, alimentată prin invocarea Veni Sancte Spiritus, veni per Mariam şi prin recitarea Imnului către Fecioară, de Dante Alighieri, pe care l-aţi repetat şi în dimineaţa aceasta. Sfânta Fecioară să vă însoţească şi să vă ajute să pronunţaţi cu generozitate “da”-ul vostru faţă de voinţa lui Dumnezeu în orice situaţie. Puteţi conta, dragi prieteni, pe amintirea mea constantă în rugăciune, în timp ce vă binecuvântez cu afecţiune pe voi, cei prezenţi aici, şi pe întreaga voastră Familie spirituală.